3.4 C
Motru

Rețineri după scandal, la Motru

Published:

Patru tineri cu vârste cuprinse între 28 şi 36 de ani, din Motru, au fost reținuți, vineri, după ce ar fi provocat un scandal într-un local din municipiu. Aceștia sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii şi liniştii publice. În urma altercației, un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital. ,,La data de 19 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Motru au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, patru tineri cu vârste cuprinse între 28 şi 36 de ani, toţi din municipiul Motru. Aceştia, în noaptea de 18/19 aprilie, în timp ce se aflau în incinta unui local public din Motru, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, constând în exercitarea de acte de violență asupra unui tânăr de 20 de ani, din localitate, căruia i-ar fi provocat leziuni care au necesitat transportul și internarea acestuia la spital. Cei în cauză au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri legale, fiind dispusă luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 20 aprilie”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

sursa: https://gorjeanul.ro

Alex B
Alex B
Pot sa spun despre mine ca sunt pasionat de dezvoltarea comunității și de promovarea valorilor locale. Eu sunt dedicat să ofer cititorilor informații actualizate, relevante și bine documentate. Având o legătură strânsă cu orașul Motru, înțeleg nevoile și interesele comunității și lucrez pentru a facilita comunicarea între autoritățile locale și cetățeni. Fiecare articol este o oportunitate de a educa, informa și inspira locuitorii, ajutându-i să se implice activ în viața orașului lor.

Articole asemănătoare

Articole recente